QUINZAINE Cannes-Program Special

 

                                             

 

Secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes, creată de Sindicatul Regizorilor Francezi în timpul tumultuoaselor evenimente din mai 1968, QUINZAINE DES REALISATEURS şi-a asumat misiunea de a veni în sprijinul regizorilor şi de a contribui la descoperirea lor deopotrivă de către critica cinematografică şi de către publicul cinefil. Încă de la primul program, cel din 1969, a devenit limpede că miza se punea pe avangardă (glorioşii ani şaptezeci) şi pe cultivarea unui teren fertil unde Festivalul de la Cannes să descopere în mod constant autorii săi prestigioşi.

 

Încă de la la început, Quinzaine des Realisateurs a proietat filme de Werner Herzog, Rainer Werner Fassbinder, Nagisa Oshima, George Lucas, Martin Scorsese, Ken Loach, Jim Jarmusch, Michael Haneke, Chantal Akerman, Spike Lee, Luc et Jean-Pierre Dardenne, Sofia Coppola, Robert Bresson, Manoel de Oliveira, Stephen Frears, Jerzy Skolimowski, William Friedkin, Francis Ford Coppola... şi alţii.

 

Între secţiunile Festivalului de la Cannes, QUINZAINE DES REALISATEURS se evidenţiază prin independenţa viziunii, prin natura sa necompetitivă şi printr-o deschidere către publicul din afara industriei, căruia i se oferă posibilitatea de a achiziţiona abonamente sau bilete pentru acest program.

 

În intenţia sa de a fi eclectică şi receptivă către toate formele de expresie cinematografică, QUINZAINE DES REALISATEURS îşi concentrează atenţia asupra noilor producţii din fiecare an atât din zona ficţiunii de lungmetraj, cât şi scurtmetraj şi documentar, asupra producţiilor independente de nişă şi chiar asupra genurilor populare ale momentului, în măsura în care aceste filme sunt expresia unui talent individual şi a unei viziuni regizorale originale.

CITEȘTE MAI MULT

REPREZENTANȚI

CHRISTOPHE LEPARC - Managing Director al QUINZAINE DES REALISATEURS, Festival de CANNES. Lucrează în industria cinematografică începând din 1990, fiind specializat în organizarea de festivaluri de film; s-a remarcat lucrând timp de 10 ani ca “prospector” de filme pentru International Women Directors’ Film Festival din Créteil. În 1994, a început să lucreze pentru Festivalul de la Montpellier ca prospector, membru al comitetului de selecție, și responsabil de realizarea de retrospective. Între 2000 şi 2008, a lucrat ca Program Manager al Semaine Internationale de la Critique, secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes dedicată noilor talente din cinema. Din 2007 este Managing Director al QUINZAINE DES REALISATEURS (DIRECTORS' FORTNIGHT), cealaltă secțiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes. În prezent lucrează cu Edouard Waintrop, noul Director Artistic al Quinzaine-ului.





DRAWN FROM MEMORY (30’, Polonia, 2011) Citește mai mult

Regizor: MARCIN BORTKIEWICZ

 

Punând în discuție granița dintre realitate și ficțiune, DRAWN FROM MEMORY e un fermecător scurtmetraj auto-reflexiv, în care tehnica filmului în film este explorată într-un mod inovator. Un student la film vrea să facă un film despre bunica sa, care și-a dorit toată viața să fie actriță de filme horror. Nepotul reconstituie scene memorabile din filme clasice precum THE BIRDS, PSYCHO sau ROSEMARY’S BABY, având-o pe bunică în rolurile principale. Pe parcurs însă, Alzheimer-ul de care suferă aceasta avansează, interpretarea rolurilor devenind imposibilă. Demersul regizorului MARCIN BORTKIEWICZ e unul extrem de personal, filmul devenind o scrisoare de dragoste adresată bunicii și cinema-ului în aceeași măsură.



ENRAGED PIGS (10', Brazilia, 2012) Citește mai mult

Regizor: ISABEL PENONI, LEONARDO SETTE

 

Cândva demult, bărbaţii din tribul Cuicuro nu s-au mai întors în satul lor, după ce au plecat la pescuit. Astfel, soţiile lor, începând să îşi facă griji, au trimis unul dintre băieţii mai tineri să îi caute. Atunci când s-a întors, băiatul era în stare de şoc : toţi bărbaţii se transformaseră în porci furioşi. ENRAGED PIGS ilustrează una dintre multele legende pe care tribul Cuicuro le-a transmis pe cale orală din generaţie în generaţie. Pentru cei doi regizori, Leonardo Sette şi Isabel Penoni, femeile dintr-un sat Cuicuro au reprodus acest mit, şi-au spus povestea, cântând, dansând.



KONIGSBERG (18’, Franța, 2012) Citește mai mult

Regizor: PHILIPP MAYRHOFER

 

Un poem filosofic de mare rafinament” (Nisimazine), KONIGSBERG e o savuroasă tragi-comedie existențialistă, amintind de umorul absurd, reflexivitatea melancolică și estetica picturală a filmelor lui Roy Andersson. Domnul Konigsberg pare sa aibă o viață perfectă: are o mică afacere prosperă, e un fericit soț și tată înconjurat de o familie iubitoare, în timpul liber savurează plăceri precum vânătoarea. Sub masca acestei fericiri se ascunde însa o tristețe iremediabilă: vânătoarea e mai degrabă o terapie decât un hobby, în vreme ce familia înseamnă mai curând indiferență, necomunicare și singuratate. Domnul Konigsberg simte că pierde rațiunea de a exista. 



THE CURSE (16', Maroc, 2012) Citește mai mult

Regizor: FYZAL BOULIFA

Cu sprijinul:

 

O tulburătoare parabolă socială, despre conflictul între libertatea personală și convențiile sociale. Tânăra protagonistă, Fatine, înca necăsătorită, e surprinsă într-un moment intim cu iubitul ei de către un copil din sat, urmat apoi de un întreg grup de copii, care încep s-o santajeze, amenințând să-i dezvaluie secretul. Din frică profundă de oprobiu public, tânăra cedează treptat presiunilor lor. Ce pare la început un joc, devine o alunecare periculoasă pe panta (auto)degradării umane: Fatine ajunge să se prostitueze pentru o pungă de bomboane și o Coca Cola. Mai mult decât o victimă a societații, tânăra devine o victimă a ei însăși. Faptul ca agresorii sunt copii face ca situația să fie cu atât mai amenințatoare și mai opresivă.



THE LIVING DEAD (20’, Brazilia, 2012) Citește mai mult

Regizor: ANITA ROCHA DA SILVEIRA

 

Amintind de poezia alienării din filmele lui Gus van Sant, seducătorul THE LIVING DEAD e un portret senzual al unei tinere generații „pierdute”, consumate de un perpetuu hedonism autodestructiv. Adolescenții par să facă tot ce părinții lor le interzic: droguri, alcool, sex anonim. Filmul însă merge în adâncime, căutând motivele lor profunde. Într-o societate alienantă și materialistă, auto-distrugerea pare să devină forma lor autentică de exprimare și protest. Într-o narațiune curajos fragmentată, la granița realismului cu suprarealismul și oniricul, THE LIVING DEAD tulbură, seduce, provoacă.